Impresii post eveniment “Bune Practici in HR” – 15 OCTOMBRIE 2014

 

Un articol scris de Laura Ciornei – Ambasador al ANR pentru Comunicare,

 

Cea de-a 17-a editie de "Bune Practici in HR" a abordat, de data aceasta, un subiect care aparent lasa mai putin loc de interpretari, comentarii, dezbateri si controverseadministrarea de personal. Un domeniu din sfera HR care este cel mai mult supus unor reguli, proceduri clare si legislatiei in vigoare. O tema ce se preteaza unor analize despre modificarile aduse Codului Muncii, Codului Fiscal, cu incidenta in sfera calculului salarial, despre legislatie, taxe, fiscalitate salariala, auditarea in payroll, sisteme informatice pentru gestiunea resurselor umane.

Invitatele evenimentului, Maria Cojocariu (Payroll Manager la Accace) si Janina Popescu (Payroll Manager la Teaha Management Consulting) au ales sa abordeze cateva subiecte de interes pentru specialistii in resurse umane in general, nu doar pentru cei care se ocupa de probleme de administrare de personal: reducerea CAS cu 5% la angajatori, legea subventiilor pentru angajarea absolventilor din promotia 2014 si legea somajului. Fara a se adresa specialistilor dintr-un anumit sector de activitate, au reusit sa angreneze participantii in discutii despre efectele acestor legi si modificari legislative asupra organizatiilor si, astfel, intreaga conferinta s-a extins printr-o abordare mai ampla a acestor subiecte. Analizele si discutiile starnite au implicat manageri de HR si specialisti in recrutare, payroll, consultanta si dezvoltare organizationala, care au incercat sa raspunda la intrebari precum:

– Ce fac companiile cu banii obtinuti din reducerea CAS pentru angajatori?

– Ce decizii ar putea lua companiile in favoarea angajatilor, in urma acestei cresteri in buget?

– Ce modalitati de investitie a acestor bani suplimentari ar fi de preferat sa fie folosite de catre angajatori?

– Cum ar vrea sau cum se asteapta angajatii sa fie rasplatiti, ca urmare a reducerii CAS cu 5%?

– Care sunt criteriile de eligibilitate pentru primirea de subventii in urma angajarii de absolventi din promotia 2014?

– Care sunt beneficiile companiilor care angajeaza someri?

Raspunsurile la intrebarile aparute au condus spre alte sfere de interes pentru domeniul HR, precum: recrutare si strategii de atragere a candidatilor, retentie de personal, compensatii si beneficii pentru angajati, dovada a interdependentei si intrepatrunderii problematicilor ce tin de resurse umane ca domeniu general.